Gură de oxigen pentru Poli Iași. Clubul va primi de la bugetul local 2,25 milioane de lei pentru academia de copii și juniori

Gură de oxigen pentru Poli Iași. Clubul va primi de la bugetul local 2,25 milioane de lei pentru academia de copii și juniori
  • Publicat:

Consiliul Local Iași a aprobat vineri dimineață, într-o ședință ordinară, finanțarea proiectului depus de către Academia de Copii și Juniori Politehnica Iași.

Consilierii locali au votat în unanimitate alocarea sumei de 2,25 milioane lei pentru academia clubului din Copou, acești bani reprezentând 75 la sută din totalul sumei de 3 milioane de lei alocată de Primărie pentru toate proiectele sportive.

Academia lui Poli Iași, sprijinită de la bugetul local

Suma de aproape 470.000 de euro va fi destinată formării copiilor și juniorilor și promovarea lor la echipa de seniori a Politehnicii. Prima rată din această sumă, de aproape 0,7 milioane de lei, va intra în contul clubului la jumătatea lunii iunie. Important de menționat, banii nu vor putea fi folosiți pentru stingerea datoriilor din trecut către jucători.

„Pentru prima dată în istoria acestui club, de când se fac astfel de clasificări pentru academii, clubul Politehnica Iași, la nivelul Academiei de Copii și Juniori, a îndeplinit baremul minim de 60 de puncte – 65,94 de puncte, barem care transformă această academie în eligibilă la finanțarea din banii de la UEFA. Avem cu 14,9 puncte mai mult decât clasificarea de anul trecut și asta se datorează și eforturilor consilierilor și executivului care au susținut finanțarea de anul trecut.

Tot de anul trecut până anul acesta clubul Politehnica Iași se află pe locul 4 într-un clasament al jucătorilor preluați de la Academie și lansați către echipa mare, cu 5 jucători promovați. Suntem după Viitorul, Craiova și Dinamo, dar înaintea unor formații precum FCSB, CFR Cluj, Mediaș sau Astra. Locul 4 în acest clasament de promovare a tinerilor este onorant”, a declarat consilierul local Mihai Liviu Gavril, unul dintre inițiatorii proiectului, alături de colegul său Bogdan Cruceanu.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o pe Moni, declarații halucinante
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×